Într-un autobuz plin de oameni grăbiți, două femei se întâlniseră pentru câteva minute. Una oferise un loc, cealaltă lăsase în urmă un semn de recunoștință. Între ele nu se crease o conversație, dar se născuse ceva mai profund decât multe cuvinte rostite în grabă.
Uneori, bunătatea nu vine în forme spectaculoase. Nu are nevoie de aplauze, de anunțuri sau de martori. Se strecoară în gesturi mici, într-un loc cedat, într-o privire, într-un obiect pus discret în buzunar înainte de coborâre.
Pentru femeia însărcinată, acea călătorie nu a mai fost una obișnuită. A devenit o amintire despre respect, despre recunoștință și despre felul în care oamenii se pot atinge sufletește chiar și atunci când nu își cunosc numele.
Într-un autobuz aglomerat, într-o după-amiază obositoare, o tânără însărcinată s-a ridicat pentru o femeie în vârstă. Iar înainte să coboare, bătrâna i-a lăsat în buzunar ceva care nu avea nevoie de explicații. Un gest mic, dar suficient de puternic încât să rămână în inimă mult timp.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
