Nu.
Eram obosită.
Foarte obosită.
— Când ajungeți, trebuie să vorbim.
În fundal s-a auzit vocea ei:
— Ce s-a întâmplat?
Pentru prima dată, după ani de zile, n-am mai simțit nicio urmă de intimidare în fața ei.
— O să aflați când veniți acasă.
Au ajuns două zile mai târziu.
Adrian a încremenit în fața ușii când cheia n-a mai intrat în broască.
Valentina s-a albit brusc când a zărit cutiile.
Eu îi așteptam în hol.
Calmă.
Cu dosarul albastru lângă mine.
— Mamă… ce înseamnă asta? a întrebat Adrian.
Mi-a luat câteva secunde să găsesc cuvintele.
Nu pentru că m-aș fi răzgândit.
Ci pentru că încă durea.
— Înseamnă că, dacă eu nu sunt familie, atunci nici casa mea nu este casa voastră.
Valentina a intervenit imediat:
O resto si pe aver rig
