„Dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt aici”, a scris Ana. „Mi-e frică, dar nu vreau ca mama și copilul meu să rămână în mâinile unui bărbat brutal și mincinos”.
Am oftat, iar sunetul acela mi-a scăpat fără voia mea, ca un val care se sparge de țărm.
— „Atașez fotografii, mesaje și un raport medico-legal”, a continuat avocatul, „care confirmă violența domestică”.
Andrei a început să țipe, dezlănțuit, dar nimeni nu l-a mai ascultat. Două rude s-au ridicat și au făcut un pas înapoi, ca și cum abia atunci l-ar fi văzut cu adevărat.
— „În plus”, a încheiat Mihai, „Ana a cerut ca această declarație să fie citită public. Aici. Astăzi.”
Raluca a făcut un pas înapoi, dezorientată.
— Nu mi-ai spus asta… — a început ea, dar Andrei i-a înfipt degetele în braț, disperat.
— Taci!
Preotul a privit în jos, cu umerii împovărați de ceea ce auzise. Un bărbat din spate a mormăit, într-o înghețată compasiune prost plasată:
O resto si pe aver rig
