Oamenii nu mai făceau haz.
Spuneau doar, simplu, ca o hotărâre firească: „Facem ca Maria.”
Când a ieșit soarele și zăpada s-a topit, căsuța arăta la fel de modestă ca înainte.
Dar nu mai era o „locuință provizorie”, așa cum o numiseră unii la început.
Era, pur și simplu, o casă.
O casă ridicată nu din bani.
Nu din putere.
Ci din minte limpede, din muncă fără pauză și din dragoste de mamă.
Atunci, Maria a înțeles ceva ce nimeni nu-i putea lua.
Când nu ai aproape nimic, nu banii sunt cei care te salvează.
Ci curajul de a vedea ceea ce alții trec cu vederea.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
