Indiferent din ce unghi ai privi, rămâne întrebarea grea: cât poți cere unei mame care tocmai și-a îngropat copilul? Și cât poți aștepta de la o noră care își duce, la rândul ei, propria cruce, cu doi copii mici la masă?
Elena nu își revendică dreptatea absolută. Insistă însă că fiecare familie își cunoaște propriile limite, iar a le recunoaște nu înseamnă neapărat a iubi mai puțin, ci, uneori, singura cale de a putea merge mai departe.
Pe dedesubt, firul e același: o pierdere care a scurtcircuitat totul, o hotărâre dificilă care a împărțit oamenii în tabere și o femeie care preferă să fie sinceră, chiar cu riscul de a fi condamnată, decât să rămână prizoniera a ceea ce alții cred că „ar trebui”.
Iar dincolo de opinii, rămâne imaginea unei familii lovite de un val prea mare: un fiu plecat prea devreme, o noră care încearcă să țină cursul zilelor și doi copii care au nevoie, înainte de orice, de siguranță și blândețe.
O resto si pe aver rig
