Cuvintele lui au căzut greu. Fiecare în parte m-a lovit, ca niște pietre ude aruncate într-o apă care până atunci părea liniștită. Le-am simțit izbindu-se de mine, intrând una câte una, fără grabă, dar cu siguranța cu care intră frigul iarna pe o fereastră întredeschisă. În aer a rămas o densitate apăsătoare, în care chiar și șoaptele ar fi părut prea aspre. Am privit din nou foaia: literele nu se schimbaseră, dar sensul lor crescuse, umplând tot spațiul. Am rămas acolo, între ușă și hârtie, între solicitarea lui și acele două cuvinte tipărite sus, neînduplecate. Și, pentru prima oară, am înțeles nu ce trebuia să fac, ci cât de imposibil era să mai fiu indiferentă la povara din fața mea.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
CategoriesUncategorized
O resto si pe aver rig
