L-am privit fără să înțeleg. El era acolo, la capătul acestui gest, al acestei hârtii, și totuși, parcă nu aveam nicio cheie pentru ce urma. Ochii mei se ridicau de pe rândurile tipărite și se opreau asupra lui, dar nu reușeam să deslușesc nimic dincolo de conturul unei prezențe care adusese vestea. În mine, întrebările se îngrămădeau, dar cuvintele refuzau să se așeze. Îl priveam, neîncrezătoare, cu o ușoară amețeală. Ce aștepta de la mine? Ce însemna, cu adevărat, foaia asta?RECLAMA
— Te rog… ajut-o, a spus încet. Cuvintele i-au ieșit ca dintr-o gură care învățase brusc frica. Vocea îi era nesigură, sfâșiată de o ezitare pe care nu i-o bănuisem. Nu mai era omul puternic despre care îmi vorbise ea, proiecția aceea de siguranță pe care o purtasem în minte din auzite. În fața mea era doar un bărbat speriat, cu umerii lăsați, ca și cum, dintr-odată, greutatea unei hotărâri imposibile i s-ar fi așezat pe piept. Rugămintea lui plutea între noi, împingându-mă încet spre marginea unei tăceri care nu mă mai încăpea.
O resto si pe aver rig
