Iar tăcerea, oricât de grea ar fi, nu este întotdeauna lipsă de sentiment.
Uneori este doar locul în care oamenii își ascund neputința.
Am ieșit din casa aceea cu plicurile strânse la piept. Afară, lumina era blândă, aproape ireală. Pentru prima dată după mult timp, nu am mai simțit că anii aceia fuseseră complet pierduți.
Fuseseră grei. Fuseseră tăcuți. Fuseseră nedrepți uneori.
Dar nu fuseseră goi.
În cutia aceea, sub patul lui, găsisem dovada că fusesem văzută. Târziu, poate prea târziu, dar văzută.
Iar uneori, chiar și o recunoaștere venită după ani de tăcere poate schimba felul în care îți amintești o viață întreagă.
O resto si pe aver rig
