Două săptămâni mai târziu, telefonul a sunat.
Era angajată. Nu pentru un salariu uriaș, dar suficient cât să respire din nou fără nodul de la stomac.
În aceeași seară, după ce copiii au adormit, Mariana a așezat pe masă un dosar.
Radu s-a uitat nedumerit la mapa închisă.
— Ce-i asta?
— Am găsit chirie, a spus ea clar.
El a ridicat privirea, brusc alert.
— Cum adică?
— Adică plec.
Pentru prima oară după multe luni, masca lui s-a fisurat. O clipă de neputință i-a trecut pe față.
— Mariana, stai puțin… despre ce vorbești?
Ea a deschis dosarul. Înăuntru erau copii după tabelul lui, numerotate, îngrijite, imposibil de contestat.
O resto si pe aver rig
