Dacă locuința este bun comun al soților, transferul nu poate fi făcut fără acordul ambilor. În cazul în care casa sau apartamentul aparține ambilor soți, consimțământul fiecăruia este necesar. Lipsa acordului poate duce la litigii sau chiar la anularea actului.
Pentru mai multă siguranță, părintele poate discuta cu notarul despre introducerea unor clauze suplimentare. Printre acestea se pot număra descrierea exactă a dreptului de abitație, menționarea camerelor și dependințelor folosite, includerea unei obligații clare de întreținere sau stabilirea unei condiții prin care actul poate fi desființat dacă obligațiile nu sunt respectate.
Formulările vagi sunt periculoase. Dacă în contract se scrie doar că părintele are dreptul să locuiască în imobil, fără alte detalii, pot apărea interpretări diferite. De aceea, este mai bine ca drepturile și obligațiile fiecărei părți să fie descrise cât mai clar.
Un exemplu practic ar fi următorul: un părinte donează apartamentul copilului, dar își rezervă uzufructul viager. În contract se precizează că părintele poate locui acolo singur sau împreună cu soțul ori soția, are acces la toate încăperile, iar copilul suportă o parte din cheltuielile comune. Drepturile sunt înscrise în cartea funciară în aceeași zi.
O resto si pe aver rig
