Dreptul de abitație este una dintre cele mai importante protecții pentru părintele care își transferă casa copilului. Acesta îi permite să locuiască în imobil și, în anumite condiții, să folosească locuința împreună cu membrii apropiați ai familiei. Pentru a fi cu adevărat sigur, dreptul trebuie înscris în cartea funciară.
Totuși, chiar și cu drept de abitație, pot apărea dificultăți practice. Dacă fiul sau fiica vinde ulterior locuința, noul proprietar va fi obligat să respecte dreptul părintelui, dar conviețuirea juridică poate deveni complicată. Pot apărea discuții despre acces, folosirea anumitor spații, renovări sau vizite.
Un alt risc important apare atunci când copilul are datorii. Dacă locuința a trecut pe numele lui, creditorii pot urmări bunul în cazul unor executări silite. Dreptul viager al părintelui poate rămâne valabil, însă procedurile de executare, vizitele potențialilor cumpărători sau incertitudinea legată de viitorul imobilului pot crea stres și probleme practice.
Orice variantă aleasă presupune acte notariale și înscrierea drepturilor în cartea funciară. Nu este suficient ca părțile să se înțeleagă verbal. Transferul proprietății, dreptul de abitație sau uzufructul trebuie consemnate clar și intabulate corect. Înainte de semnare, situația juridică a imobilului trebuie verificată cu atenție.
Costurile diferă în funcție de valoarea locuinței, tipul contractului și taxele aplicabile. Onorariile notariale, taxele de carte funciară și eventualele documente suplimentare trebuie luate în calcul dinainte, pentru ca familia să știe exact ce cheltuieli presupune procedura.
Un aspect adesea ignorat este folosirea concretă a locuinței după transfer. Chiar dacă părintele are drept de abitație, este bine să se stabilească din act cine plătește utilitățile, cine suportă reparațiile, dacă se pot aduce alte persoane în locuință, dacă pot fi făcute modificări și ce spații sunt folosite de fiecare parte.
O resto si pe aver rig
