Nu se pune bălegar proaspăt direct la rădăcină. Nu se pune îngrășământ chimic în exces. Nu se aruncă cenușă cu lopata, pentru că poate schimba prea mult reacția solului. Leușteanul crește cel mai bine în pământ fertil, adânc, reavăn, dar bine drenat. Are nevoie de umezeală, nu de băltire.
Pentru o tufă matură, se pot pune în jurul plantei una-două lopeți de compost sau mraniță bine fermentată. Materialul se așază în cerc, la 10-15 centimetri de tulpini, nu lipit de coletul plantei. Apoi se încorporează ușor în stratul de la suprafață, cu o sapă mică sau cu o gheară de grădină, fără să fie rănite rădăcinile. După aceea se udă bine.
Pentru o plantă tânără, ajung doi-trei pumni mari de compost. Mai bine puțin și corect, decât mult și prost. Rădăcina leușteanului este puternică, dar nu suportă să fie sufocată de gunoi proaspăt sau de pământ mereu îmbibat cu apă.
După compost, vine partea pe care mulți o sar: mulciul. În jurul leușteanului se poate pune iarbă cosită și zvântată, paie tocate, frunze uscate mărunțite sau resturi vegetale curate. Stratul trebuie să aibă cam 4-5 centimetri. Nu se îndeasă pe tulpini, ci se lasă un mic spațiu liber în jurul bazei plantei, ca să nu apară putrezirea.
Mulciul face diferența în iunie, mai ales când zilele sunt calde și solul se usucă repede. Fără el, apa se evaporă rapid, iar leușteanul intră în stres. Când planta suferă de sete, frunzele își pierd culoarea, devin tari, iar tufa nu mai are același miros proaspăt.
O resto si pe aver rig
