Mitul liderului ascet, cu masă simplă și viață frugală, este real ca imagine personală. Dar guvernarea nu se judecă după stilul de viață al conducătorului, ci după capacitatea sistemului de a funcționa fără constrângere și frică. Aici apare ruptura majoră. Un stat poate fi suveran și disciplinat. Nu poate fi eficient pe termen lung fără adaptare și libertate minimă de inițiativă.
Istoria nu se scrie cu „dacă”. Dar analiza lucidă arată un lucru clar. România anului 1989 era la o răscruce. Avea resurse, avea infrastructură parțial realizată, avea capital uman. Ce îi lipsea era flexibilitatea politică și capacitatea de a schimba direcția fără șoc. Fără această schimbare, câțiva ani în plus la conducere nu ar fi rezolvat problema de fond. Ar fi amânat inevitabilul sau l ar fi făcut mai dur.
O resto si pe aver rig
