Primul pas este succesiunea. Dacă părintele a murit și casa era pe numele lui, moștenitorii trebuie să meargă la notar pentru dezbaterea moștenirii. Codul civil prevede termenul de un an pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, calculat de la deschiderea moștenirii, adică, în mod obișnuit, de la deces. În practică, multe succesiuni se fac și după ani de zile, dar întârzierea aduce costuri, tensiuni și acte mai greu de adunat.
Certificatul de moștenitor este actul care arată cine sunt moștenitorii și ce drepturi au asupra bunurilor rămase. Fără el, nu poți merge curat mai departe. Poți locui în casă, poți plăti impozit, poți repara o cameră, dar când ajungi la vânzare sau la intabulare serioasă, ți se cere dovada dreptului de proprietate.
Aici se rupe de multe ori familia. Unul spune că a îngrijit părinții și i se cuvine casa. Altul spune că a trimis bani. Altul nu a mai venit de 15 ani, dar cere partea legală. Legea nu lucrează cu „așa am vorbit noi”. Lucrează cu acte, cote, moștenitori, donații, testamente, certificate și, dacă oamenii nu se înțeleg, cu instanță.
După succesiune vine cadastrul și intabularea. Dacă imobilul nu este înscris corect în cartea funciară, vânzarea devine dificilă sau imposibilă pentru un cumpărător prudent. Cartea funciară este locul unde se vede oficial cine este proprietar, ce teren există, ce construcții sunt, ce suprafețe apar și dacă există sarcini. ANCPI a actualizat în 2026 regulamentul de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, inclusiv pentru imobile cu sau fără construcții edificate și pentru prima înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
În sat, oamenii confundă des registrul agricol cu actul de proprietate. Registrul agricol ajută, arată o situație administrativă, dar nu ține loc de titlu de proprietate. La fel, chitanța de impozit nu dovedește singură proprietatea. Ea arată că primăria te are în evidență fiscală, nu că ai rezolvat moștenirea, cadastrul și cartea funciară.
O resto si pe aver rig
