Cum transformă tăcerea în gesturi
În absența căldurii venite din afară, dorul se traduce în acțiuni concrete. Ea schimbă culorile din casă ca să semene cu diminețile pe care le visează. Își antrenează corpul pentru un 10K, un obiectiv care nu depinde de nimeni. Își așază degetele pe corzi și repetă până când sunetele se leagă. Când reușește tema din „Here Comes the Sun”, în cameră intră un soi de lumină pe care nu știa că o mai poate aprinde.
Privită din afară, această rutină arată ca independență fără fisuri, o pelerină care flutură cu demnitate. Dar pelerina atinge mereu un gol. Agendele pline și realizările bifate nu-l pot umple; cel mult, îl atenuează pentru câteva ore. Între timp, sticla rămâne acolo, lucioasă, impecabilă.
O resto si pe aver rig
