Într-o marți oarecare, schimbarea nu vine ca o explozie, ci ca o microdeplasare de sens: cineva observă un detaliu pe care alții l-au ratat, îi oferă un loc, își amintește cum își bea cafeaua, o privește ca pe o persoană întreagă, nu ca pe o listă de sarcini. Paravanul de sticlă nu se sfărâmă; se întredeschide încet, ca niște uși franțuzești către o grădină pe care ea a udat-o singură multă vreme, fără să știe că încă poate înflori.
De atunci, unele dimineți încep altfel: cu un umăr mai relaxat, cu telefonul închis puțin mai devreme, cu pași măsurați altfel la coadă. În camera liniștită din inima ei, se aud mai des acorduri mici, iar lumina aceea verde de la „Here Comes the Sun” rămâne, uneori, până seara. Iar un mesaj scurt — care nu cere nimic — e suficient ca sticla să nu mai pară atât de groasă.
O resto si pe aver rig
