Animalul uriaș a lovit cu copitele din față peretele, chiar lângă el, apoi s-a năpustit cu toată greutatea asupra bărbatului.
Spatele lui Thomas s-a izbit violent de scândurile tari. Aerul i s-a tăiat, ieșindu-i din piept ca un suspin forțat. Pieptul calului îl împingea cu putere, lipindu-l de perete.
La doar câțiva centimetri de fața lui vedea copitele grele, lucind în semiîntuneric, și știa clar că o singură lovitură greșită îi putea rupe coastele sau chiar să-i curme viața.
— Tunet! Oprește-te! — a țipat disperat.
Dar armăsarul se comporta de parcă nu l-ar fi auzit.
Necheza din nou, izbea nervos cu copitele și îl ținea efectiv prins între corpul lui și lemnul peretelui. Așchiile săreau în toate părțile, iar praful se ridica în valuri.
Thomas încerca să se strecoare, să scape măcar un pas în lateral, dar de fiecare dată calul îi bloca drumul, împingându-l la loc.
La un moment dat, bărbatul a fost cuprins de convingerea sumbră că aceea ar putea fi ultima lui zi. Cu un efort aproape supraomenesc a reușit să se strecoare pe lângă trupul animalului, între grajd și perete.
A ieșit cu greu afară și a trântit ușa hambarului în urma lui. Inima îi bătea atât de tare, încât privirea i se încețoșa. Dinăuntru se mai auzeau încă nechezate furioase și lovituri de copite în lemn.
O resto si pe aver rig
