Zgomotul a atras imediat muncitorii fermei. Când Thomas le-a povestit, printre respirații sacadate, ce se întâmplase, mulți au tras concluzia că animalul trebuie să fie grav bolnav.
Unii au pomenit de turbare. Alții au spus, în șoaptă, că poate calul a luat-o pur și simplu razna.
Câteva ore mai târziu, veterinarul a ajuns la fermă și a examinat armăsarul cu atenție. Nu a găsit însă niciun semn clar de boală.
Și totuși, ceva la comportamentul lui Tunet se schimbase radical.
Nu mai lăsa pe absolut nimeni să se apropie de hambar. De fiecare dată când cineva îndrăznea să se apropie de ușă, calul începea să lovească agresiv cu copitele, ca un avertisment furios.
După încă două zile de tensiune, Thomas a ajuns la o hotărâre dureroasă. Era deja convins că armăsarul este turbat și se pregătea să-l eutanasieze. Așa credea, până când a descoperit adevărata cauză a comportamentului lui ciudat. Continuarea poveștii este în primul comentariu, dar adevărul avea să i se dezvăluie chiar a doua zi.
Chiar și gândul la o asemenea decizie îl zdrobea pe bărbat, dar îi era teamă să riște viața oamenilor din jur. În dimineața următoare a venit la fermă mai devreme decât toți ceilalți.
Voia să-l privească pe Tunet încă o dată înainte să ducă până la capăt hotărârea pe care o crease în minte.
Când s-a apropiat de hambar, Thomas a auzit din nou nechezatul acela neliniștit, plin de tensiune.
De data aceasta, un alt sunet i-a atras brusc atenția. Nu părea să vină doar din grajd. De undeva de dedesubt se auzea un plânset slab, abia perceptibil.
O resto si pe aver rig
