„Tu ești Ana?”, m-a întrebat.
Am dat din cap.
A scos un plic gros și l-a pus pe masă.
„Bunicul tău se numea, de fapt, altfel în tinerețe. A lucrat ani de zile ca inginer pe șantiere mari. A câștigat bani mulți. Foarte mulți.”
Am simțit cum mi se taie respirația.
„Nu e posibil… noi abia ne descurcam.”
Bărbatul a oftat.
„Știu. A ales asta.”
A deschis plicul. Înăuntru erau acte. Contracte. Extrasuri de cont. Totul pe numele bunicului meu. Sume care m-au amețit. Sute de mii de lei.
„Avea bani suficienți să trăiască fără griji. Dar după moartea părinților tăi, a făcut un lucru.”
Mi-a întins o hârtie cu titlu mare: ACT DE DONAȚIE.
Bunicul donase cea mai mare parte din averea lui unui centru pentru copii orfani din județ.
„A spus că nu vrea ca tu să crești crezând că banii rezolvă totul. A vrut să te învețe să fii puternică, modestă și recunoscătoare.”
O resto si pe aver rig
