A doua zi, am luat telefonul și am sunat.
— „Vreau să-l cresc. Nu pentru bani, ci pentru că fiecare om merită o a doua șansă.”
Au urmat luni întregi de hârtii, anchete sociale și vizite oficiale. Au fost și zâmbete, primele gângureli, nopți albe în dublu, dar și dragoste dublă. Copilul, pe care l-am numit Andrei, s-a legat de noi ca o piesă lipsă dintr-un puzzle.
Într-o zi, la poartă a oprit un Mercedes negru. Din el a coborât tatăl biologic, împreună cu o femeie în vârstă – mama bărbatului cărunt.
— „Am vrut doar să vă cunoaștem. Faceți parte din familia noastră acum, Miruna.”
Au intrat în casă cu prăjituri, haine și jucării. M-au privit cu recunoștință. Femeia, cu ochii în lacrimi, mi-a spus:
— „Fiica mea nu mai poate avea grijă de el. Dar prin dumneavoastră, nepoțelul meu are o viață adevărată.”
Cu timpul, au început să ne viziteze tot mai des. Nu m-am mai simțit singură. Aveam acum două familii – una legată de trecut și alta născută din iubire și întâmplări neașteptate.
Un an mai târziu, la botezul lui Andrei, biserica era plină. Soacra mea ținea copilul, iar bărbatul cărunt îl ținea pe fiul meu. Ne-am privit unii pe alții și am zâmbit.
Când preotul a rostit „Amin”, am simțit că viața mea începe din nou – dar mai bogată și mai luminoasă. Pe drumul spre casă, soacra mea mi-a șoptit:
— „Nu știu dacă ai primit un înger sau ai fost tu unul. Dar ai schimbat totul.”
O resto si pe aver rig
