Pentru o clipă, sala a căzut în tăcere deplină. Apoi șeicul s-a ridicat, lent, ca o stâncă care se dezgheață. A pășit către ea fără grabă; fiecare pas părea o bătaie de suflet în ecoul vast al încăperii.
— Ești prima femeie care îndrăznește să-mi vorbească așa, — a spus el cu o nuanță de surpriză.
— Poate pentru că sunt prima care n-are nimic de pierdut, — i-a răspuns Eliana.
Aceeași seară o găsi singură în grădina palatului. Era un colț desprins dintr-un vis: fântâni care murmurau ca niște secrete, trandafiri cu parfum de tămâie și stele care apăreau una câte una pe cerul limpede. Pentru prima dată simțea că tăcerea nu o apasă, ci o ascultă.
Zilele ce au urmat au avut ceva de neliniște. Nimeni nu i-a spus clar dacă fusese primită sau nu. Era invitată la cinele regale, însă mereu era așezată la capătul mesei, departe de tron. Îl vedea pe șeic doar din profil — mereu impasibil, rece, dar uneori privirea lui o căuta, iar ea simțea că e observată.
O resto si pe aver rig
