Cred că am făcut până la vârsta asta tot ce alți oameni n-au făcut în șapte vieți. E adevărată vorba că am făcut copaci, am scris cărți, am făcut copii, case, în sfârșit, am predat, încă mai predau la facultate. Nu, nu aș mai vrea pentru că vremurile s-au schimbat. E adevărat că eu vreau să țin pasul vremurilor, dar de multe ori nu mă mai regăsesc în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu și nu mai am trepte la scară nici să urc, nici să cobor și suspendată n-aș vrea să trăiesc”.
Scena rămâne prezentă prin titluri pe care publicul le iubește, iar drumul din teatrul independent continuă – o zonă pe care a sprijinit-o puternic, încă de la începuturile sale postrevoluționare.
„Joc în continuare Gaițele. Am numai proiecte independente. Adevărul este că eu am deschis împreună cu Gabriel Fătu… după Revoluție, imediat, am deschis seria teatrelor independente”.
În paralel, își ia revanșa față de micile dorințe amânate: se întoarce la lucrul de mână, prinde gustul pentru mașina de cusut și adaugă o limbă nouă pe lista pasiunilor.
„Mi-am propus să învăț ceva ceea ce nu am apucat să fac la timpul potrivit, adică să învăț să cos la mașină, că îmi face mare plăcere. Am croșetat, am tricotat, tot felul de lucruri. Mi-am luat cursuri și m-am apucat să învăț spaniolă”.
La 70 de ani, întrebată despre „secretele” care o țin în formă, răspunde cu umorul ei inconfundabil și cu aceeași declarație de simplitate pe care o asumă fără ezitare.
O resto si pe aver rig
