Imaginea liniștitoare a razelor de soare în continuare se lovea de rafturi, dar nu mai reușea să mascheze schimbarea. Sunetele cunoscute păreau acum străine, ca niște ecouri care nu-și mai găseau locul. Am simțit, pentru prima dată, că acel refugiu era vulnerabil — că nu era imunitate împotriva a ceea ce putea să vină dincolo de ferestrele înalte.
În acele clipe, clipele care au urmat, am fost conștient de fiecare gest: cum îmi puneam mâna pe o carte, cum ridicam privirea, cum simțeam pulsul puțin mai accelerat. Era o stare de cutremur interior, un șoc care nu ținea neapărat de un eveniment anume, ci de pierderea acelei liniști absolute pe care o dădusem de atât de multe ori drept certitudine.
Și totuși, în mijlocul acelei rupturi, librăria a rămas ceea ce fusese: o colecție de cărți așteptând cititori, o încăpere construită din pagini și arome. Diferența era în mine — în modul în care percepeam locul și în cum se condensaseră temerile, mici și mari, în jurul unui sentiment că ceva îmi fusese luat.
O resto si pe aver rig
