„Banii îi dai înapoi. Sau ne vedem în instanță.”
Spre seară, am primit un mesaj:
— Ajungem în 30 de minute.
„Ajungem.”
Am zâmbit pentru prima dată în ziua aia.
M-am așezat pe canapea și am așteptat.
Când au intrat pe poartă, i-am văzut pe camere.
Cu părinții lui. Cu Ioana. Cu valize.
Convins că veneau „acasă”.
El a apăsat pe interfon.
Nu i-am răspuns.
A încercat codul.
Nu mai mergea.
L-am lăsat să insiste câteva minute.
Apoi am ieșit.
Ușa s-a deschis încet.
M-a privit nedumerit.
— Ce se întâmplă?
I-am întins dosarul.
— Asta.
L-a deschis.
A citit.
Și am văzut cum i se schimbă fața.
Pentru prima dată… nu mai era sigur.
O resto si pe aver rig
