I-am trimis toate documentele: toate transferurile, toate dovezile.
După zece minute, m-a sunat înapoi.
— E furt clar. Și casa e doar pe numele tău. Nu are niciun drept. Zero.
Am simțit cum o greutate mi se ridică de pe piept.
Dar nu era suficient.
Nu voiam doar să mă apăr.
Voiam să pun punct.
Am chemat o firmă de securitate.
Am schimbat toate încuietorile.
Am resetat sistemul de acces.
Am dezactivat codurile vechi.
Apoi am contractat o echipă de mutări.
Ironia nu mi-a scăpat.
Eu plătisem prima mutare. Acum plăteam și ultima.
Le-am dat instrucțiuni clare:
— Toate lucrurile lui Andrei. Absolut tot. Împachetate și scoase din casă.
Nu am păstrat nimic.
Nici haine.
Nici obiecte personale.
Nici amintiri.
Totul a fost dus într-un depozit plătit o lună.
Suficient cât să-și dea seama că nu mai are loc aici.
Pe la prânz, casa era goală de el.
Curată.
Liniștită.
Așa cum fusese în prima zi.
Am făcut un ultim lucru.
Am printat toate extrasele de cont.
Le-am pus într-un dosar.
Și, deasupra, am lăsat o singură foaie:
O resto si pe aver rig
