În acel moment am simțit, pentru prima dată, că femeia pe care o știam „calmă și previzibilă” avea o zonă misterioasă, tăcută, în care nu intrase nimeni. Iar cutia asta era ușa.
Când, în sfârșit, am reușit să descifrez câteva fragmente din bilețel, singurele cuvinte care se repetau clar erau:
„amintiri”, „protecție” și „noroc”
— iar cele peste 30 de obiecte au început să pară mai puțin „ciudate” și mai degrabă parte dintr-un ritual personal pe care bunica îl ținuse departe de ochii tuturor.
O resto si pe aver rig
