Inclusiv pe cea a soției.
Și pe cea a femeii cu care avea o relație ascunsă.
Nu judecam.
Era viața lui.
Eu îmi făceam meseria.
Anii au trecut repede.
Firma crescuse enorm.
Angajații se schimbau.
Eu rămâneam.
Mulți glumeau că dacă ar dispărea domnul Dinu o săptămână, eu aș putea conduce compania fără probleme.
Râdeam.
Nu-mi doream funcții.
Doar respect.
Credeam că îl aveam.
Într-o dimineață de luni am primit un mesaj.
„Toată echipa în sala de conferințe. Ora 10.”
Am crezut că urma un anunț important.
Poate un contract nou.
Poate extinderea firmei.
Sala era plină.
Domnul Dinu a intrat zâmbind.
Lângă el era o tânără blondă.
Elegantă.
Avea, probabil, douăzeci și cinci de ani.
Ne-a prezentat-o.
— Ea este Bianca.
Noua mea asistentă.
Am crezut că voi lucra împreună cu ea.
Nici prin cap nu mi-a trecut altceva.
Apoi șeful s-a întors spre mine.
Și a râs.
— Mariana…
Cred că este timpul să ne despărțim.
Sala a amuțit.
— Ai îmbătrânit.
Am găsit pe cineva de douăzeci și cinci de ani care știe Excel și încă mai zâmbește la opt dimineața.
O resto si pe aver rig
