Luca tăcea.
— Cristina spune că, după câțiva ani, Vlad a încercat să vă găsească.
Am ridicat capul imediat.
— Cum adică?
— A venit în București.
Mi s-a strâns pieptul. Aerul nu mai intra cum trebuie.
Cristina îi trimisese lui Luca o fotografie. Veche, ușor neclară. Vlad stătea pe o bancă, chiar în fața blocului părinților mei.
Ținea un buchet mic de flori în mână.
Pe spate era trecută data.
Atunci, Luca nici nu împlinise doi ani.
Lacrimi mi-au țâșnit pe loc.
— A fost aici…
— Da.
— Dar de ce n-a urcat?
Luca a ezitat.
— Pentru că bunicul i-a spus să plece.
Am încremenit.
Tata murise cu trei ani în urmă. Nu mai aveam cum să-l întreb nimic.
— Cristina spune că bunicul știa toată povestea. Vlad venise să vorbească cu tine, dar bunicul i-a spus că ți-ai refăcut viața și că nu vrei să-l mai vezi vreodată.
O resto si pe aver rig
