Am crescut foarte săracă. Cina era pâine prăjită cu puțină brânză.
La 12 ani, am mers la casa luxoasă a unei prietene de atunci. Mama ei a pus masa frumos, cu mâncare caldă. În timp ce tăiam carnea, mama prietenei s-a alarmat. M-a privit și a strigat: „Folosesti un CUȚIT așa? Din ce fel de casă vii tu?”
Am încremenit. În cameră s-a lăsat acea liniște tăioasă în care parcă și pereții ascultă. Cuțitul îmi tremura puțin în mână. Nu aveam idee ce făcusem greșit. Credeam doar că… mănânc.
Îmi amintesc cum fiica ei — Sorina — a zâmbit șiret, ca și cum asta era distracția ei. Mama ei mi-a luat farfuria, tacâmurile și a spus: „Lasă-mă să-ți arăt cum mănâncă oamenii normali.”
Advertisements
Am dat din cap, cu obrajii arzând. Dar în mine s-a schimbat ceva. Nu era doar jenă — era o rușine crudă pe care nici nu știam că o port, până în acel moment. Nu știam că suntem „mai prejos”. Nu cu adevărat. Până nu am fost comparată cu „normalul”.
Nu m-am mai întors la casa Sorinei după asta.
Când am ajuns acasă, i-am povestit mamei ce s-a întâmplat. A rămas tăcută o vreme, stând la chiuvetă și curățând cartofi. Apoi a spus: „Nu-ți face griji. Într-o zi, vei sta la masa ta. Și vei ști cum să tratezi oamenii.”
Atunci nu am înțeles. Dar ani mai târziu, acel moment mi-a schimbat felul de a vedea lucrurile.
Pe atunci, locuiam într-o garsonieră deasupra unei spălătorii, în Ploiești. Mama făcea curățenie în case și lucra ca ospătăriță în weekend. Fratele meu mai mare, Ilie, muncea part-time la benzinărie ca să ajute cu banii. Eu eram copilul care refuza excursiile școlare. Fără petreceri de ziua mea. Fără pantofi noi — doar cei pe care îi lipeam cu aracet.
Dar aveam cărți. Vechi, cumpărate de la vânzări de bibliotecă. Și asta a devenit evadarea mea.
La 15 ani, am avut primul meu job la o mică patiserie orientală, unde măturam pe jos și ambalam prăjituri. Nu era nimic spectaculos, dar îmi plăcea ritmul liniștit. Proprietara, tanti Paraschiva, îmi dădea baklava la sfârșitul schimbului. Odată mi-a spus: „Mâinile blânde fac cele mai bune dulciuri” și mi-a făcut cu ochiul. Ei nu îi păsa cum țin furculița.
O resto si pe aver rig
