Însoțitoarea de zbor a încercat să medieze situația. Așadar, vocea ei s-a auzit calmă, servitoare în ton, dar fermă — un „Sir,” rostit cu profesionalism, care părea menit să alunge furtuna nemulțumirii. Acea interjecție a deschis o mică fereastră: un moment în care bunul simț putea recâștiga terenul pierdut.
În jur s-a creat o liniște străină, în care fiecare respirație părea mai grea. Cei din jurul lor priveau, unii cu compasiune, alții cu curiozitate. Nu existau încă cuvinte mari sau gesturi ostentative: doar o așteptare subtilă, un punct de răscruce pentru modul în care oamenii dintr-un spațiu restrâns își măsoară reacțiile.
Stella, deși zdruncinată de replică, nu a renunțat la calm. A mulțumit în gând pentru micile bunătăți pe care, poate, le va mai primi. Rămânea ceea ce a ales să fie: o femeie care a îndrăznit să facă un pas și care acum stătea în fața unei reacții nedrepte, dar încă purtându-și cu blândețe speranțele.
O resto si pe aver rig
