Leo, fiul Elenei în vârstă de șapte ani, se juca pe structura de cățărat din parcul de la colțul cartierului. Era una dintre acele activități pe care le iubea cu adevărat — modul în care își agăța mâinile, cum își plimba picioarele peste bare, cum râsul îi umplea fața în timp ce cucerea, din rând în rând, fiecare treaptă și fiecare obstacol mic pentru el.
Ziua era una dintre acelea rare în care totul părea a se fi așezat la locul său. Soarele arunca o lumină caldă peste iarbă, făcându-le firele să sclipescă ușor, iar aerul purta mirosul familiar de praf și flori de pe aleea principală. Parcul vibra de viață: copii alergau, părinți stăteau pe bănci, un câine tropăia fericit, iar vântul abia mișca frunzele copacilor care ofereau umbră. Era una dintre acele zile care păreau menite pentru amintiri simple, pentru momente pe care le ții în minte mult după ce se sting.
O resto si pe aver rig
