Grigore a simțit cum i se umezește privirea. Nu știa dacă durerea sau ușurarea îl țin încă în picioare, dar copilul acela era real. Era acolo.
— Pot să-l țin? a întrebat aproape în șoaptă.
Femeia a dat din cap, iar el a ridicat copilul cu grijă, ca și cum orice mișcare greșită ar fi putut sparge momentul. Când l-a strâns la piept, a simțit pentru prima dată după mult timp că nu totul este pierdut.
— Cum îl cheamă? a întrebat el.
— Ilie… după bunicul tău.
Cuvântul l-a lovit mai tare decât se aștepta. Tatăl lui, plecat de ani buni, părea să fi rămas totuși undeva, în viața asta care continua fără el.
O resto si pe aver rig
