Noaptea aceea a ținut-o pe Tonia trează până când cerul a început să se lumineze.
Stătea pe marginea patului, cu umerii ușor încordați și privirea pierdută într-un punct pe care nu-l vedea cu adevărat. În casă, fiecare sunet părea amplificat: ceasul din bucătărie bătea apăsat, câinii lătrau rar în depărtare, iar vântul lovea fără milă gardul vechi. Totul îi amintea de lipsa lui. De golul lăsat în hainele încă agățate în cuier. De tăcerea care luase locul vieții de dinainte.
Un copil apăruse brusc în acea poveste. Unul care, fără să știe, le schimbase direcția.
Dimineața a început greoi. Oala pusă pe aragaz a rămas uitată până când aburul a umplut bucătăria. Când fetele au intrat, au găsit-o pe Tonia cu ochii umezi, încercând să-și ascundă lacrimile fără prea mult succes.
O resto si pe aver rig
