În pragul sălii de judecată stătea un bărbat în robă neagră.
Pentru o clipă n-am înțeles de ce se uită atât de insistent la mine.
Am făcut un pas înapoi.
Nu voiam să-i stau în cale.
Dar el nu s-a mișcat.
Și-a lăsat dosarele pe banca de lângă ușă și a venit drept spre mine.
Aprodul s-a îndreptat imediat.
— Domnule judecător, îmi cer scuze… Tocmai o conduceam afară. S-a rătăcit și…
N-a apucat să termine.
Bărbatul în robă s-a oprit în fața mea.
Avea ochii umezi.
M-a privit câteva clipe fără să spună nimic.
Apoi a zâmbit exact cum zâmbea când era copil.
— Mamaie…
Abia atunci am înțeles.
O resto si pe aver rig
