Stătea pe podea, cu caietele împrăștiate ca după o furtună, iar băiatul era așezat pe marginea patului, ținând în brațe o chitară veche, cu lacul sărit pe alocuri. Pe birou, lipită cu bandă, se afla o coală mare, pe care scria cu litere colorate:
„Repetiție pentru serbare”.
M-am oprit în prag, cu degetele strânse pe clanță. Inima îmi bătea atât de tare încât aveam impresia că se aude în toată casa. Toate gândurile rele, toate scenariile pe care le construisem în minte, s-au risipit într-o clipă.
Fiica mea m-a observat și a zâmbit larg, firesc.
— Mamă, vino. Chiar aveam nevoie de tine.
Am intrat încet, cu un nod în stomac și cu o ușoară rușine pentru suspiciunile mele. Pe podea erau foi pline de versuri scrise de mână, unele tăiate, altele rescrise, note muzicale nesigure și câteva desene copilărești cu flori. Nimic ascuns. Nimic nepotrivit. Doar doi adolescenți care încercau să creeze ceva frumos.
— Pregătim un moment pentru serbarea de la școală, mi-a spus băiatul, ridicându-se respectuos. Vrem să cântăm o melodie despre familie.
O resto si pe aver rig
