Într-o zi, Maria l-a întrebat:

— De ce ne-ați ajutat?

Jam Sahib a zâmbit trist.

— Pentru că atunci când un copil suferă, lumea întreagă ar trebui să se simtă responsabilă.

Anii au trecut.

Războiul s-a terminat.

Mulți dintre copii au crescut și au plecat în alte țări.

Unii s-au întors în Polonia.

Alții au ajuns în Anglia, Canada sau Australia.

Dar niciunul nu l-a uitat vreodată pe omul care le-a deschis poarta când restul lumii o închisese.

Maria a devenit profesoară.

Fratele ei, Tomas, a devenit medic.

Și de fiecare dată când cineva îi întreba cum au supraviețuit războiului, răspunsul era același:

— Pentru că un om a ales să fie om atunci când ceilalți au ales să întoarcă privirea.

Decenii mai târziu, în Polonia au fost ridicate monumente în memoria maharajahului indian.

Străzi și școli au primit numele lui.

Iar foștii copii refugiați, ajunși acum bătrâni, încă vorbeau despre el cu lacrimi în ochi.

Nu ca despre un rege.

Ci ca despre omul care le-a redat copilăria.

O resto si pe aver rig