Pentru prima dată, Adrian nu a mai avut replică.
S-a uitat la curtea lui distrusă.
Apoi la bătrânul înconjurat de vecini.
Și a înțeles că pierduse ceva mult mai important decât un gazon.
Respectul oamenilor.
În zilele următoare, și-a cerut scuze.
Mai întâi lui nea Toma.
Apoi vecinilor.
Iar când roșiile s-au copt, bătrânul i-a dus primul coș chiar lui.
— Poftim.
— După tot ce am făcut?
— Da.
Adrian a rămas fără cuvinte.
Pentru că uneori, cea mai bună lecție nu este răzbunarea.
Ci bunătatea pe care nu o meriți.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
