Urma să-l amendez pentru că mergea cu 142 km/h, dar când i-am văzut cicatricea de la tâmplă, mi s-a oprit sângele în vene. Era el. Bărbatul care m-a salvat acum 12 ani… iar acum soarta îmi cerea să-i întorc favorul.

Când au intrat pe poarta spitalului, Ana a oprit brusc. Mihai a tras frâna și a coborât din mașină aproape alergând.

— Mulțumesc… nu știu cum… — a bâiguit el.

Ana a coborât și ea. Pentru o clipă, nu a mai fost polițist.

O întâlnire neașteptată
— Acum doisprezece ani, într-un bloc care ardea… — a spus încet.

Mihai a încremenit. A privit-o atent. Ochii i s-au mărit.

— Fetița… — Eu eram.

S-au uitat unul la altul câteva secunde, fără cuvinte. Apoi, din clădire s-a auzit o voce de copil, subțire, care striga „Tati!”.

Mihai s-a întors și a fugit. Ana a rămas pe loc, cu nodul în gât.

O resto si pe aver rig