De aceea, uniforma poate fi doar o piesă dintr-un plan mai larg. Pentru reducerea bullyingului este nevoie de reguli aplicate, profesori atenți, consiliere școlară, reacție rapidă la agresiuni și implicarea părinților. Altfel, uniforma rămâne o măsură vizibilă, dar cu efect limitat.
Un alt argument invocat de inițiatori ține de siguranța elevilor. O ținută comună, eventual cu ecusonul școlii, ar putea ajuta personalul de pază și profesorii să identifice mai ușor elevii care aparțin unității de învățământ. În școlile mari, unde intră zilnic sute sau mii de copii, această identificare rapidă poate conta.
Și aici, însă, efectul depinde de aplicare. Dacă uniforma este purtată doar de o parte dintre elevi sau dacă regulile sunt tratate diferit de la o clasă la alta, măsura își pierde forța. La fel se întâmplă dacă școala nu are control real la intrare, personal suficient sau proceduri clare privind accesul persoanelor străine.
Proiectul vine într-un moment în care discuția despre siguranța în școli este tot mai prezentă. Violența, consumul de substanțe, bullyingul și lipsa de autoritate a unor școli au pus presiune pe Ministerul Educației, pe directori și pe părinți. Uniforma apare, în acest context, ca o soluție simplă și vizibilă. Dar tocmai pentru că este simplă, riscă să fie supraevaluată.
Există și critici. Unii părinți văd uniforma ca pe o întoarcere la o școală prea rigidă. Alții se tem că va apărea o nouă cheltuială obligatorie, mai ales dacă subvențiile nu vor acoperi costurile reale. Sunt și elevi care spun că ținuta vestimentară face parte din libertatea lor personală și din felul în care se exprimă.
Pe de altă parte, mulți părinți susțin ideea. Pentru ei, uniforma poate reduce discuțiile de dimineață despre haine, presiunea de a cumpăra produse scumpe și competiția inutilă dintre copii. În familiile cu venituri mici, o uniformă finanțată corect de stat ar putea fi chiar un ajutor practic.
Rămâne problema calității. Dacă uniformele vor fi ieftine, prost croite și incomode, elevii le vor respinge rapid. Dacă vor fi scumpe, părinții vor reclama costurile. Dacă furnizorii vor fi aleși netransparent, pot apărea suspiciuni privind contractele. De aceea, proiectul are nevoie de norme clare: prețuri plafonate, materiale decente, mai mulți furnizori disponibili și posibilitatea ca părinții să cumpere uniforma din locuri diferite, nu dintr-un singur magazin impus.
Modelul britanic, invocat de inițiatori, pune accent inclusiv pe accesibilitatea costurilor și evitarea dependenței de furnizori exclusivi. În Franța, au existat programe-pilot privind ținuta unică, tocmai pentru a testa dacă măsura funcționează înainte de generalizare. România ar trebui să evite varianta clasică: lege repede, norme târziu, aplicare neclară.
Dacă proiectul va fi adoptat în regim de urgență, uniformele ar putea deveni obligatorii chiar din această toamnă. Până atunci, inițiativa trebuie să treacă prin procedura parlamentară, să primească votul necesar și să fie promulgată. Abia apoi se vor putea stabili normele concrete de aplicare.
O resto si pe aver rig
