Un bărbat în vârstă de 67 de ani din comuna Cazasu, județul Brăila, a decedat după ce a consumat brânză achiziționată dintr-un supermarket local, infectat fiind cu bacteria Listeria monocytogenes. Familia victimei susține că produsul lactat era sursa contaminării, iar primele simptome au apărut la scurt timp după consumul acestuia. Cazul a zgudit ieri seara comunitatea din județ și a declanșat o anchetă epidemiologică de amploare din partea Direcției de Sănătate Publică.
Potrivit relatărilor familiei, bărbatul a prezentat inițial simptome confundate cu o viroză obișnuită de sezon. Frisoanele, amețelile și senzația de leșin l-au determinat să urmeze tratament la domiciliu cu medicamente obținute fără prescripție medicală. Starea sa s-a deteriorat rapid, iar după câteva zile de la apariția simptomelor, a necesitat internare de urgență.
Familia a apelat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, unde medicii au decis transferul bărbatului la secția de terapie intensivă datorită agravării continue a stării de sănătate. În ciuda tratamentului intensiv și a eforturilor echipei medicale, organismul pacientului nu a mai răspuns intervențiilor terapeutice. Analizele de laborator efectuate post mortem au confirmat prezența bacteriei Listeria monocytogenes, indicând o infecție severă și generalizată.
O resto si pe aver rig