Dar cei mai mulți știau bine cine erau și ce lăsaseră în urma lor, an după an.
Nu era prima dată când spărgeau vieți și liniști.
Până atunci însă, banii, relațiile și părinții cu influență îi trăseseră mereu pe linie moartă, ca și cum nimic nu li s-ar fi putut întâmpla.
De data asta, ceva se fisurase în echilibrul lor fals.
După câteva zile, i-au externat din spital.
Însă oamenii de pe stradă nu-i mai recunoșteau.
Nu-i mai vedeai prin oraș.
Nu mai râdeau zgomotos.
Nu mai provocau scandaluri.
Unul dintre ei refuza să rămână singur într-o cameră, de parcă pereții ar fi avut umbre care mușcă.
Un altul urla noaptea, prins în coșmaruri fără sfârșit.
Al treilea a dispărut din țară, la scurt timp, ca și cum ar fi vrut să lase totul în urmă.
Niciunul nu s-a mai întors la ce fusese.
Între timp, el venise acasă.
În apartament, liniștea atârna grea.
Soția lui stătea lângă fereastră, cu privirea dusă undeva departe, într-un loc unde nu exista siguranță.
Când a intrat, ea nici nu a ridicat capul.
Părea că uitase cum e să te simți apărat.
El s-a apropiat încet și a lăsat pe masă o pungă cu pâine caldă și cozonac de la brutăria ei preferată.
O resto si pe aver rig
