Am crezut că mi s-a părut.
Dar apoi l-am auzit din nou.
M-am apropiat de ușă.
Pe podea se afla un plic alb.
Simplu.
Fără nume.
Fără explicații.
L-am ridicat curioasă.
În interior era o foaie împăturită cu grijă.
M-am așezat pe marginea patului și am început să citesc.
Primele cuvinte m-au făcut să zâmbesc.
Apoi să lăcrimez.
O amintire pe care o uitasem
Scrisoarea era de la o femeie pe care o întâlnisem cu ani în urmă.
Îmi povestea despre un zbor pe care aproape că îl uitasem.
Era mamă.
Era speriată.
Fiul ei era grav bolnav.
Călătorea singură.
Plângea.
Și nimeni nu observa.
Sau poate nimeni nu avea timp să observe.
În timpul acelui zbor am schimbat câteva cuvinte cu ea.
O resto si pe aver rig
