— Domnul Eduard Mihai? întrebă o voce gravă, dar calmă.
— Da, eu sunt.
— Ați salvat viața președintelui companiei „Dacia Holdings”. Omul căruia i-ați făcut resuscitare pe stradă. E conștient acum și vrea să vă vadă.
Eduard rămase fără cuvinte. Îi venea să creadă că e o glumă.
Două ore mai târziu, se afla în holul unui spital privat. Aerul mirosea a dezinfectant și a cafea proaspătă. Când a intrat în salon, bărbatul din acea dimineață era întins pe pat, cu fața palidă, dar cu un zâmbet sincer.
— Tinere, dacă nu erai tu, acum n-aș mai fi aici, spuse el, întinzându-i mâna. Te-am căutat de trei zile.
Eduard a dat din cap rușinat, fără să știe ce să spună.
— N-am făcut nimic special… doar ce era normal.
— Normal? zâmbi bărbatul. Într-o lume în care toți scot telefonul să filmeze în loc să ajute, ceea ce ai făcut tu e extraordinar.
După câteva minute de vorbă, omul i-a spus ceva ce avea să-i schimbe viața.
— Eu am fondat o fundație pentru tineri care merită o a doua șansă. Vreau să te sprijin să-ți termini facultatea. Toate taxele, cărțile, totul pe cheltuiala mea. Și… dacă vrei, când termini, te aștept să lucrezi la mine.
O resto si pe aver rig
