M-a privit îndelung.
Știi de ce te-am luat de soție?, a întrebat.
De ce?, am zâmbit.
Pentru că faci o casă să pară acasă, a spus, rar, ca să așeze fiecare cuvânt la locul lui.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi. De undeva, din câmp, se auzeau greierii, iar peste curte plutea încă miros de lemn ars și de vanilie.
Atunci am înțeles ceva simplu.
Nu mâncarea îl deranjase pe Cătălin. Ci faptul că, pentru prima dată după mulți ani, la masa aceea exista ceva ce el nu avusese.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
