Într-o pauză, s-a apropiat de mine.
— Încă mai poți să te răzgândești, mi-a spus.
Am zâmbit.
Pentru prima dată, cu adevărat.
— Nu.
— Vlad nu te va ierta niciodată.
— Atunci înseamnă că este exact unde trebuie să fie.
A rămas fără replică.
Divorțul s-a pronunțat câteva săptămâni mai târziu.
Am ieșit din tribunal cu un sentiment ciudat.
Nu de tristețe.
Nu de pierdere.
Ci de eliberare.
Pentru că, uneori, cel mai fericit final nu înseamnă să repari o relație.
Ci să ai curajul să admiți că nu poate fi reparată.
Ani mai târziu, când mă gândesc la acea lună de miere, nu mă mai doare.
O resto si pe aver rig
