Așa începea filmarea proiectată în sala de judecată.
L-am recunoscut din prima clipă. Tricoul lui gri, cel de casă. Telefonul strâns în palmă. Se plimba agitat, de la un capăt la altul al încăperii. Camera era ținută jos, ușor înclinat, surprinzând totul din unghiul unui copil.
În sală, vocea lui Călin răsuna limpede.
„Nu-ți face griji. O s-o fac să pară instabilă. Mă ocup eu să iasă cum trebuie. Judecătorii nu se uită prea atent, mai ales dacă plângi puțin și pari tatăl perfect.”
Totul a încremenit. Judecătorul a rămas imobil, iar avocata lui Călin a făcut un pas înapoi, de parcă aerul se îngreunase. Pe ecran, el continua.
„Da, da… am mutat banii. Din contul comun. Ea nici nu știe. Sunt vreo 180.000 de lei. Până începe procesul, e deja totul aranjat.”
O resto si pe aver rig
