Nu cu superioritate.
Nu cu dispreț.
Cu panică.
Dar era prea târziu.
Când am ieșit din tribunal, Mara mergea lipită de mine.
Soarele bătea necruțător peste treptele clădirii.
Și, pentru prima dată după foarte mult timp, simțeam că pot să respir.
M-am oprit și m-am aplecat la nivelul ei.
— De ce n-ai spus nimic până acum?
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Pentru că mi-a fost frică… și pentru că tata spunea că dacă vorbesc, o s
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
O resto si pe aver rig
