— Nu, Elena nu se retrage niciodată când cineva are nevoie de ea — a spus calm. — O cunosc mai bine decât credeți.
S-a întors spre un ospătar.
— Du-mă la bucătărie.
Un freamăt neliniștit a străbătut invitații. Ușa s-a deschis.
Înăuntru, Elena stătea lângă chiuvetă. Șorțul îi era pătat, mâinile aspre, roșii de la detergent. Când a ridicat privirea și l-a văzut, a rămas nemișcată.
Alexandru s-a apropiat încet. A privit-o preț de o clipă. Apoi, în fața tuturor… a îngenuncheat.
— Prințesa mea — a spus, cu vocea frântă.
Farfuria i-a alunecat Elenei din mână și s-a spart pe podea.
— Tată… — a șoptit ea.
Doamna Margareta a simțit cum i se înmoaie genunchii.
Alexandru s-a ridicat și s-a întors spre salon.
— Permiteți-mi să v-o prezint pe Elena Valmonte. Moștenitoarea familiei noastre. Femeia care a ales, din proprie voință, o viață modestă, departe de avere și influență.
O resto si pe aver rig
