În timp ce scufunda lingura în borcanul de dulceață, printre bucățile de zmeură și siropul dens, Rareș a observat ceva strălucitor. Cu mâna tremurândă, a scos din borcan un inel masiv de aur. Nu era un inel obișnuit: avea gravate inițiale vechi și o piatră prețioasă albastră în mijloc.
— Mamă… ce e asta? a întrebat Rareș, privindu-l cu uimire.
Femeia a luat inelul în mâini și a rămas fără cuvinte.
— Rareș… asta e o piesă de epocă. Seamănă cu bijuteriile pe care le vedeam în colecțiile muzeelor… a spus ea, vizibil surprinsă.
Fără să știe exact de ce, Rareș a continuat să golească încet borcanul într-un bol. La fundul acestuia, a descoperit o mică punguță de catifea, îmbibată cu dulceață, în care se aflau alte trei inele și o broșă cu un vultur dublu, simbol heraldic vechi.
A doua zi, Rareș s-a întors la locul unde întâlnise bătrâna, dar nu mai era nimeni. Lada dispăruse, urmele lipsiseră, iar localnicii din satul cel mai apropiat afirmau că nu văzuseră nicio bătrână care să vândă conserve de ani de zile.
Un bătrân i-a spus încet, trăgându-și basca pe frunte:
O resto si pe aver rig
