O altă variantă ar fi o taxă progresivă sau adaptată pe categorii. De exemplu, ar putea exista diferențe între câinii de companie, câinii folosiți în activități profesionale, câinii de rasă sau animalele adoptate din adăposturi.
De asemenea, autoritățile ar putea lua în calcul scutiri pentru câinii ghid, câinii de asistență sau animalele deținute de persoane vulnerabile.
Înregistrarea câinilor, element obligatoriu
Pentru aplicarea taxei, câinii ar trebui să fie înregistrați oficial. Acest lucru ar presupune actualizarea evidențelor locale și colaborarea între proprietari, medici veterinari și primării.
Înregistrarea poate include date despre proprietar, animal, microcip, vaccinuri și eventuale sterilizări. Aceste informații ar ajuta autoritățile să aibă o imagine mai clară asupra numărului de câini dintr-o localitate.
În același timp, sistemul ar putea contribui la identificarea câinilor pierduți sau abandonați. Dacă animalul este microcipat și înregistrat, proprietarul poate fi găsit mai ușor.
Protecția socială, cerută de specialiști
Specialiștii care urmăresc fenomenul atrag atenția că orice taxă de acest tip trebuie însoțită de mecanisme de protecție socială. Persoanele vulnerabile nu ar trebui să fie puse în situația de a renunța la animale din cauza unei taxe pe care nu o pot plăti.
„Este esențial ca orice măsură fiscală care vizează cetățenii și animalele lor de companie să fie însoțită de mecanisme clare de protecție socială și de programe de susținere pentru cei vulnerabili”, afirmă analiștii care urmăresc fenomenul.
Aceste mecanisme ar putea include reduceri, scutiri, plata eșalonată sau sprijin pentru sterilizare și vaccinare. În acest fel, măsura ar putea deveni mai echilibrată și mai puțin împovărătoare.
O resto si pe aver rig
